Latest Entries »

Se spune ca e bine sa traiesti clipa. Unii ne sfatuiesc sa nu traim in trecut, ci sa ne organizam viitorul pe care il avem imaculat in fata. Ce am putea sa facem ? Poate cu un pic de vointa reusim sa scoatem sagetile si platosele si sa ne luptam pentru ceea ce ne dorim cel mai mult.

Sper ca peste 10 ani sa nu mai fie la fel ca acum. Cel putin in Romania. In ceea ce ma priveste, imi este greu sa spun ce voi face sau ce voi fi peste 10 ani. Sunt constienta ca targuiala de acasa nu se potriveste cea din targ, asa ca prefer sa nu imi fac multe planuri. Nu se stie niciodata unde vom ajunge. Caci drumul vietii are multe carari, unele din ele atat de ferite de ochiul nostru ager…

Sper ca alegerea ne va apartine in totalitate sau poate ca si destinul are ceva de spus. Poate ca avem fiecare dintre noi, un drum, un sablon pe care vom merge negresit. Cat dintre ceea ce ne dorim va fi o alegere libera ? Poate e o intrebare la care nu vom gasi raspunsul vreodata…

Dar, in viziunea mea, luptatorul, moarte n-are ! Campul de razboi este al nostru, nu ne ramanem decat sa ne folosim toate fortele pentru a ne indeplini dorintele si visele.

P.S: Abia astept sa treaca 10 ani ca sa-mi recitesc gandurile scrise. Sper ca atunci vor mai exista wordpress, bloguri sau calculatoare. In cazul in care vom reusi sa ne teleportam sau se vor inventa avionele virtuale, vom zbura cu totii in lumea noastra…Numai a noastra. Si bonus – o dedicatie in ton cu cele scrise.(We won’t run, we can fight). Oricum viata mea pe blog nu se va termina aici, asa ca ne vom revedea curand.

Viata in camin.  Am auzit multe, desi am trait putine momente in acest spatiu. Colegele imi povesteau adesea despre intamplari inedite, controale, dar si petreceri ce nu se terminau tocmai bine. Ca locuitoare  veche a Iasului, parca nimic nu mi se mai pare deosebit, aceleasi strazi, aceleasi autobuze, aceeasi oameni. Insa studentii ce nu locuiesc in Iasi au parca ceva special, sunt mai curiosi, mai descurcareti, mai deschisi si muuult mai toleranti. Mi se spune adesea ca sunt lectii de viata exersate din plin in perioada in care ei locuiesc in camin. In acel spatiu este altfel. Cunosti mereu persoane noi, incerci sa te impaci cat mai bine cu ceilalti colegi din camera pentru a nu se isca vreun scandal, iar daca ai un pic de noroc e bine sa stii ca poti sa socializezi cu multe persoane in drumul spre bucatarie sau spre baie. Dar nu e nimic, acolo in camin nimeni nu are voie sa se supere, caci mereu poti glumi nestingherit de ochii parintilor sau poti sa stai la o vorba pana dimineata cu cei din camera.  Acolo e un spatiu, unde individualitatea se pierde, parca toti sunt una si aceeasi persoana. Toti se reunesc  atunci cand Ana primeste zacusca de acasa, Alina, prajiturile facute de mama ei, iar Alexandra aduce ciresele de mai.

Si daca am amintiti anterior de glume, exista in viata studentilor de camin o atmosefera aparte de voie buna, jocuri, dar si anumite obiceiuri ce vin inainte si dupa sesiune. Asa ca voi atasa si un scurt clip foarte amuzant.

Despre Facebook, numai de bine, are multi utilizatori de varste diferite si ocupatii si mai diferite. Fie ca sunt someri, profesori, medici, elevi sau cosmonauti, toti au cate o pagina de Facebook de unde pot sa pastreze legatura cu ceilalti, sa vada poze dar si evenimetele la care participa prietenii lor. Prin aceasta lume, ma opresc si zaresc parca o figura cunoscuta. Ne stim de cand eram mici, dar nu prea am mai vorbit. Totusi, ne-am intalnit aici in spatiul virtual si poate ca ar trebui sa-i multumesc lui Mark Zuckerberg pentru asta. Mediul virtual ne readuce impreuna, ne regasim, ne reintalnim pentru a comunica, pentru a fi la fel ca in vremurile bune.

Si totusi, vechea mea prietena s-a schimbat, are un alt tip de prieteni si poate alte obiceiuri. Cand era mica se visa avocat sau judecator, se inchidea intr-o magazie a blocului si tinea ore intregi discursuri impotriva creaturilor ciudate din fata blocului. Acum e in Paris, studiaza economia. Din cate vad pe Facebook, locuieste cu o alta familie intr-o casuta frumos amenajata. Noptile sunt petrecute in cluburi cu alti prieteni parizieni ce invata la aceeasi facultate. Statusurile ei par in ultimul timp pline de ura. Nu mai este  fetita dragalasa cu care ma jucam baba oarba in fata blocului. E mai tot timpul nervoasa si grabita. La mesaje imi raspunde foarte rar, doar atunci cand are chef si nu imi scrie mai mult de “da” sau “nu”.

Cu alte cuvinte, profilul ei de pe Facebook a ramas singura cale de a mai pastra legatura cu ea. Statusurile, evenimentele la care participa, prietenii, totul imi comunica ceva. Dar uneori stau si ma gandesc, daca nu e mai bine sa nu stim, sa nu aflam, sa rupem legatura decat totul sa ramana la nivelul formal, de superficialitate….

Despre arta stim multe, simtim multe si vrem sa spunem si mai multe. Ca in fiecare dintre noi zace un artist, pot spune ca nu e o doar o lauda de sine, ci si un adevar. Cand eram mici mazgaleam peretii, faceam mancare din frunze si noroi si desenam zane de toate tipurile. Acum, copilaria s-a schimbat dar maturitatea si mai mult. Nu mai desenam pe hartie ci pe tablete, stim cum sa ne modificam  infatisarea in photoshop si cum sa transformam toate pozele in unele cu adevarat profi. Arta si tehnologia s-au impletit pentru a crea altceva.  Viziunea noastra nu mai este limitata, ea este 3D  si poate cu putin noroc va deveni 7 D. Si chiar daca unii critica aceste influente ale artei, poate ca nimic nu dispare si totul se transforma, poate ca  tehnologia este un real suport pentru arta, pentru crearea unei noi lumi mai aproape de schimbarea umanitatii.

Revista presei

Revista presei -marti, 24 mai

Pentru a sintetiza ce a mai aparut nou in lumea de ieri, am aruncat un ochi pe cotidianul online Gandul ce ne vorbeste despre gaura neagra din portul Constanta, adica despre cel mai mare focar de evaziune din tara.Principala metodă de evaziune este subaprecierea valorii mărfii. În cazul altor produse, cum ar fi cele alimentare,un kilogram de cartofi costa 70 de bani la intrarea in tara, iar noi  il cumparam cu 3 lei de pe rafturi.

Dar decat sa ne obisnuim cu acest tip de amaraciuni eu propun sa discutam despre intalnirea lui  Vanghelie cu Obama descrisa in Evenimentul Zilei. Aflam insa cu stupoare ca e vorba de o intalnire la care puteam participa si eu daca dadeam suma de 300 de lei.

Tot marti aflam din Adevarul ca ,,Demagogia continua de la PDL la USL”. Astfel, observam ca in 2009 in  programele economice ale partidului de guvernamant  “ne confruntam” cu promisiuni de-a dreptul grandioase( salarii martie, 800 de kilometri de sosea). Sa mai spunem ca in prezent Romania se afla in era guvernarii Fondului Monetar International si ca tara noastra alaturi de Grecia continua sa fie in criza economica.

Revista presei-miercuri 25 mai

Ziarul Gandul titreaza: “Cine este omul de la capatul tunelului ?Interceptarile din dosarul Mafiei din Vama Constanta”. 28 de inculpati retinuti in cadrul dosarului de afaceri ilegale din portul Constanta sunt auditati. Opt dintre inculpati au raspuns negativ in ce priveste acuzele aduse de judecatori.Ne-am cam obisnuit noi cu astfel de actiuni, dar chiar ma intreb oare daca va plati cineva ?

Din ziarul Adevarul, aflam ca incepand de astazi legislatia romaneasca “se va chinui” sa le dea posibilitatea romanilor sa-si mute numarul de telefon intr-o alta retea.

In Evenimentul Zilei ne reintoarcem la spagii din Portul Constanta. Secretarul general al Ministerului Administratiei si Internelor, Laurentiu Mironescu si Traian Igas spun ca nu au avut nicio implicare.

Si uite asa am navigat in 2 zile prin intamplari mai mult sau mai putin placute, dar cu siguranta caracteristice Romaniei in care traim.

Cel mai dezbatut subiect acum o zi, doua, a fost Apocalipsa. O intreaga afacere, as zice eu, din care poti sa scoti ceva banuti de pe urma celor ce cred ca pana si moartea isi poate da intalnire cu oamenii. Asa, la o inghetata, ca deh, e vara si cred ca mintea s-a cam prajit de atatea subiecte siropoase. Sa nu ne impiedicam de aceste aspecte si sa tragem cu ochiul la vecineii de pe blog, sa vedem care, cum a scris despre minunata si nesafarsita Apocalipsa !

Ovidiu Sirb ne invita pa blogul lui la o incursiune in lumea traditiilor dinaintea Apocalipsei. Asa ca ne sfatuieste cu drag sa nu avem monede in buzunar, sa purtam portocaliu si sa dansam pe Inna. Putem noi sa nu fim  deschisi la aceste sacrifici ?

Pe blogul lui Nisi nu au ramas decat regrete. A mai trecut un week-end si nimic. Nici macar sfarsitul nu tine cu noi.

Mircea Pricajan e mai sobru, oficial, nu se pierde in atacuri de panica. Scrie cateva cuvinte despre cartea Apocalipsa de Stephen King si despre amintirile trezite de roman.

Pe Facebook parca e mai liniste, cateva pagini realizate repede-repede sa nu treaca momentul fara sa ne prinda in garda.

E ciudat totusi, cum atat de multi oameni pot fi manipulati cand e vorba de calamitati, dezastre, cutremure sau Sfarsitul Lumii. Si mi se pare infiorator, caci chiar daca nu credeam intrutotul ca se va termina, parca ne gandeam fiecare ce vom face, cu cine ne vom intalni, acolo in acea lume. O lume, ce ar fi fost pentru unii o modalitate de a-si regasi propria minte…

Da, aceasta este replica mea optimistă, dacă pot spune aşa. Nu ştiu, în schimb, dacă o pot utiliza şi în ceea ce priveşte presa scrisă.

Încotro ne îndreptăm ? „Spre evoluţie”. Acesta ar trebuie să fie răspunsul. Ciudat, dar eu am crescut cu pixul si foaia în mână şi mă simt oarecum stângace când trebuie să-mi scriu textele pe calculator. Parcă se pierde ceva. Nu mai există acea relaţie cititor-produs mediatic. Acum ne dăm click-uri de la unii la alţii, uitând parcă de unde a început totul. Am uitat şi să scriem de mână, literele par inegale, mai mari sau mai mici şi toate poartă cu ele umbra fonturilor din calculator. Internetul pare a deveni o afacere, o sursă nelimitată de informaţii, dar poate cel mai important, rămâne în opinia mea, un suport „infidel”. Pe internet există o nesiguranţă ce pare a nu avea sfîrşit. Totul apare, totul dispare, totul se modifică. Nimic nu mai rămâne la fel. Eehehe, şi bunica îmi povestea, cum era pe vremea ei, când aduna toate almanahurile, cărţile de bucătărie, ziarele vremii în care erau încercuite frumos comemorările, anunţurile, felicitările de ziua de naştere. Acum, ne dam e-mailuri şi scriem comentarii pe site-uri ce urmeză să rămână doar o  ruină în câţiva ani. Pe pagina unui ziar online e totul fad, nici ştirile nu mai atrag aşa cum îţi sar în ochi pe taraba de ziare. Mediul online le-a ascuns atât de bine, le-a îngropat într-o mare a miilor de utilizatori, unde calitatea păleşte în faţa fonturi colorate şi a pozelor aproape „dezbrăcate”.

Despre dispariţia variantei tipărite a cotidianului Gândul, nu pot să spun decât că m-am gândit la o soartă ce va cuprinde uşor, uşor multe publicaţii. Ultima ediţie a ziarului Gândul  atârnă ca o cărămidă grea pe umerii presei ce par să se împovăreze de o criză fără sfârşit. E o joacă  în care toţi „vorbesc” şi nimeni nu ascultă. În care fiecare vrea schimbare şi nimeni nu face nimic. Şi totuşi observ nişte „ogari” sprinteni ce aleargă cu ziarele în gură, convinşi că totul se cumpără. Ce se va întâmpla ? Cred, din păcate, că doar ziarele ce vor avea mulţi cititori vor rezista pe piaţă. Poate şi cele conduse de  moguli puternici  ce îşi vor ascuţi armele prin paginile ziarelor. Dar noi cu ce rămânem ? Cu pagini interminabile pe internet, cu 10.000 de clickuri experinţă şi parcă niciun gust.  Cu amintirea  ziarelor pe care nu le mai ţinem în mână, căci vom uita din ce în ce mai mult culoarea tiparului , a paginii şi structura ei…Dar poate că sfârţitul nu e aici…..

Ni se reproşează mereu că depăşim viteza, sărim calul sau exagerăm  în privinţa cheltuielilor. Există însă o limită pe care putem să  o încălcăm cu graţie pentru a avea toate şansele să fim numiţi artişti.  Doar nu ne place să ni se spună că suntem limitaţi, nu ?

Când eram mici ne permiteam să ne jucam cu feliile de pâine decupându-le cât mai haios sau aruncându-le în capul trecătorilor. Desenam tot felul de creaturi, vorbeam cu Moş Ene care locuia  pe o lână catifelată în beciul bunicii, sau o aşteptam nopţi întregi cu un dinte sub pernă pe Zâna Măseluţă. Când suntem mari, ceilalţi au de la noi aşteptări mari, exact ca în acea reclamă la Joe. Bună reclamă ! Dar să nu ne lungim cu micile amintiri din copilărie şi să purcedem spre drumul presărat de creatori şi genii. Să se deschidă rubricaaaaa: Ce pot face nişte mâini dibace cu o felie de paine şi Vegemite (ceva comestibil, din drojdie) ? ….Nu aţi ghicit ! Pot face tablouri. Ştiam eu că vă gândiţi la mâncare…..

Ştiu că am început cu desertul şi că asta fac mai mereu. Aşa că  va urma un cerb. Desenat din mâncare. Bineînţeles.

Şi aşa de încheiere vă ofer spre savurat un clip în care puteţi vedea ce fac artiştii când se plictisesc. Vă spun cu mâna pe inimă că de abia acum veţi înţelege rostul unui kiwi, al unei banane, că portocala poate fi altceva şi că nici oaia nu e chiar ceea ce pare a fi.

Nu, astăzi nu voi scrie despre accidente, voi scrie despre o experienţă trăită de toţi în mijloacele de transport în comun. Cu bucurie, cu tristeţe şi uneori cu dezgust cu toţii am fost supuşi la o situaţie cel puţin interesantă, dacă nu chiar şi marcantă în anumite contexte. Dragii mei, astăzi vom discuta despre socializarea în mijloacele de transport în comun.

Cum a fost ultima dată când v-aţi urcat într-un taxi ? Nu vreau să-mi raspundeţi înainte să vă ofer cadou două variante: ori taximetristul era extrem de tăcut şi chiar suspicios ori vă expunea o listă întreagă de dorinţe şi doleanţe, ba chiar şi amintiri din frageda lui pruncie. Un taximetrist este în general foarte bine informat, ştie absolut totul de la ultimele conflicte de pe scena politică, până la ora de trezire a cainelui ce păzeşte prima vilă de pe Bucium. Un taximestrist adevărat nu se va lăsa influenţat de nimic din ce îi spuneţi, căci el ştie totul şi chiar în plus. Va avea probabil momente de pauză când va tuşi sau când  se va uita pierdut pe GPS… În rest, nu cred că e nevoie să vă mai spun că o călătorie cu taxiul nu costă doar bani ci mai ales răbdare. Multă rabdare.

Să nu vă culcaţi acum pe o ureche, căci urmează să vă prezint bărlogul nostru preferat: autobuzul. Aici hibernăm cu toţii dimineaţa, iarna la -20 de grade şi vara la 40. Aici facem slalom printre cerşetori şi oameni siguri pe ei ( ca să nu-i jignim). Şi mai presus de toate aici socializăm. Hey ! Să fim sinceri acum ! Câte poveşti nu am auzit în autobuz ? Câte cuvinte au fost oare spuse în acest mirific loc de transport ? În afară de discuţiile absolut necesare ce au loc între călători, auzim din când în când şi un sunet miraculos de telefon ce ne trezeşte uşurel din amorţeala autobuzului. Urmează scene de groază în care respectivul călător încearcă să raspundă la telefon. Şifonat, înghesuit şi bine tasat de ceilalţi oameni, acesta îşi drege glasul şi răspunde ca şi cum ar ieşi dintr-o grotă…

Tramvaiul…Mijlocul meu de transport în comun preferat în ciuda accidentului de ieri. Aici lumea pare mai aerisită iar călătorii sunt mai mult interesaţi de priveliştea de pe geam decât de ceea ce vorbesc ceilalţi . Câteodată mersul pe şine îmi aminteşte de călătoriile cu trenul. În concluzie, socializarea este deficitară în tramvai, dar totul e posibil în funcţie de dorinţa fiecăruia.

Să nu uităm de microbuz. Nu numai că e mai mic, dar aici ne şi putem rostogoli, sări sau zbura în orice clipă. Microbuzul e ca un spaţiu al circului, unde se întâmplă tot felul de lucruri fabuloase. Socializarea pare a fi lăsată pe locul doi în favoarea scamatoriilor ce pot avea loc în acest spaţiu…

Dacă aveţi şi alte idei sau alte experienţe legate de socializarea în mijloacele de transport, aştept un semn de la voi. Până atunci aveţi grijă cu cine vorbiţi şi ce vorbiţi şi mai ales unde vorbiţi.

Cu eticheta la vedere

 

Multe femei s-au  remarcat in  istorie prin inteligenta sclipitoare, farmecul debordant si ambitia neinfranata. Ele au pasit in aceasta lume demonstrand ca pot fi la fel de bune ca si barbatii. Cleopatra a VII a, cea mai seducatoare regina a Egiptului a reusit sa suceasca mintea liderilor romani, fiind recunoscuta pentru carisma uimitoare si istetimea ascutita. In categoria „femme fatale”, Mata Hari a fost renumita prin frivolitate, seductie si caracterul duplicitar.

In zilele noastre, femeia secolului XXI, seamana cu modelele vechi, incercand sa preia  atitudinea si caracterul, dar in acelasi timp reprezentantele sexului frumos aspira la un nou stil de viata. Ele graviteaza adesea intre ceea ce au fost, ce sunt, si mai ales ce vor fi, caci trecand peste toate ifosele à la minut, ele prevad viitorul si se conformeaza lui. Prevad viitorul? Nu. E doar un „al saselea simt” sau darul cu care au fost inzestrate. Delibereaza idei fara noima, modifica reguli, contureaza o noua moda. Pentru ce? Pentru o doza de originalitate, pentru acea diferenta dintre vecina de la doi si cea de la trei. Hainele trebuie alese cu migala si maiestrie, restaurantele dupa cele mai negre icre negre, iar viata trebuie  crescuta sub acelasi tipar de mediocritate.

Frumusetea nu mai este o calitate naturala ea devine un element artificial, creata de mana talentata omului „de geniu”. In ziua de astazi, reprezentantele sexului frumos sunt mai sigure ca niciodate ca ambalajul se vinde, caci continutul e prea bine ascuns. De ce? Pentru ca suntem atrasi involuntar de tot ce arata bine, pentru ca  oamenilor le ia prea mult timp sa analizeze aparentele si sa cunoasca esenta, sau poate pentru ca mai mult ca niciodata cred in deviza „Ce e frumos si lui Dumnezeu ii place”.

Nici iubirea nu mai e o valoare morala..sau a fost? Se spune ca femeile in ziua de astaziu iubesc cu mintea. Poate. Ele incearca sa se conformeze unor tipare prestabilite, caci in secolul XXI, avalansa tehnologiei a dat nastere la „oamenii teleghidati”, reci, aspri si duri desprinsi, parca, din filmele cu nazisti.

Dar totusi incotro se indreapta generatia feminina rapusa de schimbarile circulare ale timpului ? Spre o noua revolutie de etichetari, de concepte prestabilite, sau de forme fara fond…

 

 

 

 

 

 

 

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.